Sub motto-ul "Uniţi pentru o schimbare globală" omenirea a fost cuprinsă de o nouă formă de protest, având ca sursă o mişcare născută în Spania - mişcarea indignaţilor. Activiştii mişcării 15-M au anunţat încă din primăvară că pregătesc o manifestaţie globală pentru această toamnă. Au căutat în calendar să vadă ce zile de 15 cad în weekend. Şi au ales 15 octombrie.
Mişcarea a luat amploare rapid, până a cuprins jumătate de lume.
Obiectivul, după cum susţin iniţiatorii denumiţi greneric "indignaţii" , este trimiterea unui mesaj categoric politicienilor şi elitelor financiare. "Puterile consacrate acţionează în beneficiul câtorva, ignorând voinţa marii majorităţii, fără să le intereseze costurile umane şi ecologice pe care trebuie să le plătim. Trebuie să punem capăt acestei situaţii intolerabile", explică manifestul tradus în 18 limbi, de la japoneză la ebraică.
"Indignaţii" promit să continue să manifesteze paşnic, dezbătând şi organizându-se până la îndeplinirea schimbării globale pe care o doresc (mai multe aici)
"Protestul global va fi unul împotriva politicienilor şi elitelor financiare, sute de mii de indignaţi fiind aşteptat pe străzile oraşelor de pe cinci continente, din Hong Kong până în Alaska."Scuzaţi deranjul, asta este o revoluţie". Aşa începe video-ul prin care mişcarea indignaţilor cheamă în această sâmbătă, 15 octombrie, oamenii de pe întreaga planetă în stradă. S-au convocat deja 350 de proteste în cel puţin 45 de ţări de pe cinci continente. O hartă la care se adaugă noi şi noi manifestaţii..".scrie El Pais”.
Pe teren, zilele de început ale protestelor împotriva puterii finanţelor şi a situaţiei economice dezastruoase au fost marcate de demonstraţiile la nivel mondial. Vezi mai multe aici si aici Cea mai cunoscută a fost cea organizată pe Wall Street. În multe dintre ţări, însă, protestele, izbucnite spontan cu mai multe luni înainte, s-au perpetuat de-a lungul a mai multor zile şi au degenerat în violenţe de stradă (vezi demonstraţiile din acest an din Marea Britanie).
„Mişcarea de protest "Ocupaţi Wall Street-ul" a început pe 17 septembrie, la câteva zile de la aniversarea a trei ani de la prăbuşirea Lehman Brothers, cel mai mare faliment din istoria SUA, cu câteva zeci de protestatari care au încercat să instaleze corturi în faţa sediului Bursei din New York. De atunci, sute de persoane s-au aşezat în tabăra formată într-un parc din apropierea inimii financiare a Statelor Unite şi au devenit din ce în ce mai organizaţi, oferind asistenţă medicală şi legală şi au lansat chiar şi propriul lor ziar, numit The Occupied Wall Street Journal” Vezi mai multe aici.
În România a prins adepţi, inţial, pe reţelele de socializare
„Pe reţelele de socializare un banner îi îndeamnă pe români să se strângă pe 15 octombrie în Piaţa Unirii din Capitală la acţiunea "Occupy Bucharest", în semn de solidaritate cu americanii strânşi în New York în deja celebra "Occupy Wall Street".Oamenii protestează împotriva confiscării ipotecilor imobiliare, ratei înalte a şomajului şi împotriva fondurilor de salvare a multor companii şi instituţii financiare americane, aprobate în 2008. Siteul central al mişcării este http://15october.net/”Vezi mai multe aici sau aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu